Despre copilărie...

Dragă jurnalule,

            Astăzi îți scriu pentru a-ți mărturisi că am început să mă gândesc la viitorul meu. Ce o să se întample când voi merg la facultate, îmi voi găsi un serviciu și îmi voi părăsi părinții? Locuiesc cu ei de când mă știu, nu pot să-mi imaginez că, într-o zi, vă trebui să părăsesc oamenii care m-au ocrotit de când m-am născut.

Totuși, va trebui să accept această despărțire și vreau să mă bucur de copilarie, să mă las  învăluit de fericirea acestor momente magice de care, nostalgic, îmi voi aminti când o să fiu adult la rândul meu. Știu mulți oameni mari care nu și-au trăit copilaria cu intensitate și acum ar da orice pentru a se întoarce la acele zile magice! 

Astfel, am început să-mi apreciez mai mult familia mea care mereu îmi recunoaște talentele, mă inspiră, mă ajută să-mi îndeplinesc visurile, îmi oferă dragoste, respect și blândețe. De aceea, le sunt foarte recunoscător și îi iubesc necondiționat.

Nu pot să uit nici de prietenii mei loiali. Nu știu de ce, dar simt un confort aproape familial când petrec timp cu ei. Mereu ne ajutăm, dacă unul dintre noi are vreo problemă și mereu simt că putem depăși obstacolele mari ale vieții.

            Cei dragi au fost mereu lângă mine și întotdeauna m-au susținut, chiar și în cele mai grele momente.

O astfel de experiență am trăit-o când aveam doar doi ani de viață, iar mama mea a decis să mă înscrie la o creșă. Din nefericire, îngrijitoarele mele erau reci și aspre cu mine și veneam acasă mereu cu lacrimi în ochi. Acest lucru a îngrijorat-o pe mama mea și a hotărât să mă retragă de la creșă, după doar o săptamână. Ea nu putea să mă îngrijească deoarece avea mult de lucru, dar, în același timp, nu îndrăznea să mă reînscrie la acea creșă oribilă!

Așa că a hotărât să mă trimită la bunici timp de un an.

Și ce an minunat a fost! Bunica mea harnică, iubitoare și bunicul meu glumeț m-au ajutat să-mi alin dorul de mamă. Pot să zic că această experiență m-a apropiat de bunicii mei și m-a făcut să îi respect mai mult. După un an, din fericire, mi-am revăzut părinții.

Când am împlinit trei ani, mama mea m-a dat la grădiniță. Ah, doamna educatoare Dana! Ce grijulie și iubitoare a fost cu mine! Era un altfel de început pentru mine! Gata cu maleficele îngrijitoare de la creșă! În sfârșit, cineva care mă înțelegea și avea răbdare cu mine! Aceasta mereu mă lăuda pentru comportamentul meu exemplar de la grădiniță și cred că ea este cea care m-a făcut copilul harnic și ascultător ce sunt astăzi.

Totuși, copilăria mea este doar la început! Sunt sigur că o să-mi fac mai multe prietenii ce îmi vor fi izvor de amintiri frumoase și care, de-a lungul anilor, îmi vor aduce un sentiment de nostalgie în sufletul meu de adult, așa cum adultul din „Amintiri din copilărie” își amintea cu drag de năzbâtiile zburdalnicului Nică….

Dragă jurnalule, voi încerca să îți împărtășesc și ție experiențele, emoțiile și gândurile mele, în speranța că peste ani, îți voi răsfoi, cu chipul luminat de bucurie, paginile îngălbenite de timp….